Cum funcționează în teritoriu noua alianță a lui Ponta cu Dan Diaconescu: viceprimarul pesedist al Brașovului, înlocuit cu o consilieră PPDD

Cum funcționează în teritoriu noua alianță a lui Ponta cu Dan Diaconescu: viceprimarul pesedist al Brașovului, înlocuit cu o consilieră PPDD
Publicat: 05/06/2014, 19:09

Propunerea consilierilor locali a fost introdusă pe ordinea de zi în timpul ședinței. Astfel, 16 consilieri – 9 de la PDL, 5 de la PNL și 1 de la PPDD – au cerut revocarea din funcție a viceprimarului pesedist.

„Nu am nimic să-i reproșez fostului viceprimar, cu care am colaborat foarte bine, a fost doar o decizie politică a celor trei partide”, a explicat primarului pedelist George Scripcaru. Aceasta după ce, cu doar două zile în urmă, edilul susținea că nici el, nici șeful Consiliului Județean, Aristotel Căncescu, nu intenționează să-i schimbe din funcție pe cei trei USD-iști din conducerea administrațiilor municipală și județeană: viceprimarul Răzvan Popa, vicepreședintele CJ Mihai Popa, ambii PSD, și PC-istul Mihai Pascu.

„Credeți că asta e important, că am spus eu că nu va fi schimbat nimeni?”, a replicat apoi Scripcaru la întrebarea dacă acțiunea anti-USD din Consiliul local se va repeta în aceeași manieră și la Consiliul Județean.

Răzvan Popa, în vârstă de 36 de ani, este vicepreședinte al PSD Brașov și a fost ales viceprimar în iunie 2012. El a fost jurnalist până în 2004, când s-a înscris în PSD, fiind purtător de cuvânt al organizației județene brașovene.

Adina Alexandrina Durbacă este avocat în Baroul Brașov și consilier local din partea PPDD, începând din iulie 2012.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Este interzis total pentru cei care au telefoane mobile. Toată lumea trebuie să respecte
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Bacteriile intestinale ajută organismul să lupte cu tumorile, au descoperit cercetătorii
×